Cap.2
“Zdrobit e sufletul meu, de freamătul
vecinilor. Şi încerc să zâmbesc, să fiu ce-am fost, dar nu cred că voi mai
reuşi. Nici pomul nu este la fel în fiecare primăvară, << chipul de lut
>> cum poate rezista acestor vitregii naturale ? Vreau să scot din minte
momentele cele … dar nu reuşesc. Iar şi iar mă năpădesc amintirile, mă năpădesc
îmbrăţişări calde, zâmbete unice şi clipe de Rai. Momente intime de culoare, de
ciudăţenie şi nebunie. Simt că nu mai pot să retrăiesc aceste amintiri, că îmi
fac iluzii, belestemându-mi viaţa. Nici sângele, nici lama nu poate curăţa
sufletul meu. De ce ? De ce curge apa, de ce ninge, de ce ceaiul e cald, … iar
tu nu mai eşti ca înainte ? De ce ?
Sunt întrebări, la care nu cred că voi avea vreun răspuns. ‘Jeg
elsker dig’ devin simple cuvinte…cuvinte care ajung să te rănească şi să te
înfurie.
Cum apar în viaţa mea, aşa vor şi
dispărea. Nu voi mai permite ca un Falsk Ven să profite de mine. Adevăr ori
moarte! Singurătate ori Iubire! Speranţă ori prăbuşire!”
Împături
frumos hârtia sigilând-o cu ceară de la o lumânare care pâlpâia pe un colţ de masă.
Dechise din nou cufărul şi o aruncă într-u el. Luă haina din cuier, mai cerceta
ca pentru ultima dată camera, şi plecă.
***
Spitalul Dod, era unul micut situat la
ieşire din oraş, dar cam sinistru. Nu se schiţa un zâmbet, un ochi vesel,
nimic. Toţi îmbrăcaţi în halate albe, ca şi cum ar fi fost clonaţi. La recepţie
o fată grasă şi plictisită, sorbea zgomotos dintr-o cană de cafea.
- Am fost anunţat că un prieten se află
la morgă!
- Cine v-a anunţat ? răspunde cu un glas
gros ca de bărbat.
- Am fost sunaţi de la spital!
- Numărul de identificare al cadavrului.
-
Aaaa … două secunde vă rog. Şi îşi întoarce privirea către Forradt. Numărul de
identificare al lui Falsk Ven!
Acesta
se caută prin buzunare, scoate o hârtiuţă mototolită şi i-o întinde lui Kedelig.
-
Helvede669382! Rosti către fata de la receptive.
-
Cadavrul a fost ridicat acum 20 de minute.
???
Forradt se uită speriat şi în acelaşi timp curios la Kedeling. Cine ar putea fi
?
***
“Greu mai este…” Şi aruncă un
cadavrul din spate în zăpada moale, lângă nişte crengi de arbuşti.
“Ce nu fac eu pentru lume ? Ce nu fac eu pentru
a fi bine peste tot? Când voi spune adevărul oare câţi îmi vor fi aproape ?
Câţi îmi vor întoarce spatele, câţi mă vor privi cu ură, mă vor prigoni …
Trebuie făcute şi sacrificii, trebuie păstrate anumite ‘norme’ de ochii lumii.
Oare el, cum se gândeşte despre mine ? Ce cuvinte o folosi ? Mi-e aşa de dor de
Lukav …”
Ia
cadavrul din nou în spate, mergând bezmetic prin zăpada mare, spre pădure …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu